top of page
Planșă: fațada P+1 albă cu arcade, Orchard House, Colibași

Orchard House – casă performantă energetic într-o livadă

O casă performantă energetic gândită în jurul unei livezi: volumetrie simplă, texturi naturale de cărămidă, piatră și lemn, și arcade care încadrează livada ca pe un tablou.

„Livada devine dirijorul în care casa este orchestra.”

Locuința este amplasată în comuna Colibași, județul Giurgiu, o zonă în care vegetația, grădinile și serele sunt o ocupație principală a gospodarilor. Terenul oferă un aer pitoresc și intim pentru familie, prin livada de copaci, flori și legătura cu serele de legume.

Simplitatea volumetriei, în contrast cu accentele de texturi naturale – cărămidă, piatră, lemn – aduce în ambianță motive rustice și tradiționale, într-o armonie arhitecturală.

Arcul – rama livezii

La fel ca rama unui tablou, arcul devine cadrul care pune în valoare imaginea livezii. Arcul se regăsește pe cele două terase ale casei, spații care conectează locuința cu exteriorul. Terasa principală devine locul în care familia se adună, sărbătorește și se bucură de livadă.

Performanță energetică

Proiectul folosește materiale cu performanțe termice superioare, calculate prin detalii tehnice precise, iar echipamentele de instalații au fost alese pentru calitatea vieții interioare: aerul, lumina, ventilarea, încălzirea și sursele de energie regenerabile. Spațiile principale sunt orientate spre sud, cu priveliște spre livadă prin suprafețe vitrate mari, iar spațiile tehnice și secundare spre nord. Vitrajele sunt suplimentate cu parasolare controlate manual sau automat.

Autori: arh. Anca Bodale, arh. Gheorghe Ciobanu, arh. Ionuț Bucur. Finalizat: 2022.

Galerie proiect

Logo ANGIA – birou de arhitectură

(c) 2022 ANGIA ARCHITECTURE S.R.L. Toate drepturile sunt rezervate, conform Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor. Intregul conţinut al site-ului, indiferent de natura lui (text, imagini, elemente grafice, software si alte elemente similare), este proprietateaANGIA ARCHITECTURE SRL si nu poate fi insusit, reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis în orice alta forma fără permisiunea scrisă a autorilor .

bottom of page