top of page
Randare de noapte: casă P+1, volume albe și placaj din lemn, Casa DAS, Cumpăna

Casa DAS – locuință pasivă lângă Marea Neagră

Locuință performantă energetic aproape de malul Mării Negre, proiectată din etapa de concept după principiile casei pasive, cu vitraje mari spre sud și o volumetrie spectaculoasă.

„Casa DAS se află într-un peisaj marin, aproape de malul Mării Negre, în județul Constanța. Locuința a fost proiectată ținând cont, din etapa de concept, de principiile casei pasive: izolare termică continuă; uși, ferestre și vitraje eficiente energetic; anvelopă etanșă; punți termice reduse la minimum; ventilare mecanizată cu recuperare a căldurii și a umidității.

Designul arhitectural dictează un echilibru între formă și performanță. Soluția orientează inteligent construcția și vitrajele pentru a asigura maximum de eficiență în utilizarea energiei solare: maximizează aportul solar iarna și îl reduce la minimum vara. Principalele suprafețe vitrate de dimensiuni mari sunt orientate către sud, susținute de sisteme de umbrire, iar spre nord fațada este dominată de plin.

Materiale și sisteme

Izolare termică continuă cu vată minerală; zidărie Ytong certificată pentru construcții verzi; termosistem pentru infrastructură din sticlă celulară Energocell; termosistem pentru acoperiș cu 30% mai gros; tâmplării performante triplu strat Argon Warm Low-E Warm Edge, U = 0,8 W/m²K; ventilare cu recuperare a căldurii și a umidității; încălzire prin pardoseală; panouri fotovoltaice și solare; recuperarea apei pluviale; kit de încărcare electrică auto; automatizare pentru casă și curte.

Interior

Interiorul inspiră un minimalism alb, cu accente naturale din peisajul marin, iar scara devine un accent de textură, lemn natural și metal. Locuința comunică permanent cu natura: de la intrarea principală, unde se află o oază de plante luminate nocturn, până la spațiile de zi care „perforează” fațada spre grădină cu vitraje înguste.

Rezultatul prezintă o volumetrie spectaculoasă, construită pe rațiuni estetice și eficiente energetic.” – arh. Anca Bodale

Program: locuință individuală. Amplasament: Cumpăna, jud. Constanța. Autori: arh. Anca Bodale & arh. Gheorghe Ciobanu.

Galerie proiect

Logo ANGIA – birou de arhitectură

(c) 2022 ANGIA ARCHITECTURE S.R.L. Toate drepturile sunt rezervate, conform Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor. Intregul conţinut al site-ului, indiferent de natura lui (text, imagini, elemente grafice, software si alte elemente similare), este proprietateaANGIA ARCHITECTURE SRL si nu poate fi insusit, reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis în orice alta forma fără permisiunea scrisă a autorilor .

bottom of page